Rebel Music
Este numele primului label din România axat pe fenomenul muzical underground, fiind condus de managerul Gianiny Munteanu.
Ideea a apărut în 1994, primele acţiuni concretizându-se sub forma unor petreceri de gen underground, prin diferite cluburi din capitală şi din ţară. Un an mai târziu a avut loc prima intersecţie a label-ului cu Paraziţii, Gianiny ajutând trupa la multiplicarea primului tiraj al albumului „Poezii pentru pereţi". Începutul colaborării oficiale datează din luna martie a anului1999, Rebel Music jucând un rol important în revenirea trupei.
Este label-ul care a iniţiat proiecte în premieră pentru România şi pentru rap-ul autohton, Campania Naţională Anti-Playback şi „Acţiunea instrumentalul" fiind cele mai bune şi concrete exemple.
Chiar dacă o bună parte din Rebel Music înseamnă Paraziţii, Gianiny a fost mereu interesat de aducerea de nume noi pe scena rap-ului românesc, acesta declarând de nenumărate ori că nici o trupă din România nu poate duce de una singură întreaga mişcare.
Calităţile sale manageriale sunt reflectate prin poziţia trupei Paraziţii, la ora actuală în hip-hop-ul autohton, Gianiny fiind unul dintre puţinii (din păcate) impresari cu adevărat profesionişti din showbiz-ul românesc. Dacă exemplul Paraziţii nu este de ajuns, putem lua în discuţie cazul rap-erului timişorean Pacha Man pe care Gianiny l-a adus la Rebel Music, în ciuda faptului că acesta era dorit şi de alţii, figurând chiar în planurile B.U.G. Mafiei pentru Casa.
Rebel Music a însemnat şi înseamnă începutul pe plan managerial, aşa cum albumul „Rapsodia Efectului Defectului" (R.A.C.L.A.) reprezintă începutul în plan discografic a rap-ului românesc, în cadrul primului deceniu de hip-hop din România.
Ideea a apărut în 1994, primele acţiuni concretizându-se sub forma unor petreceri de gen underground, prin diferite cluburi din capitală şi din ţară. Un an mai târziu a avut loc prima intersecţie a label-ului cu Paraziţii, Gianiny ajutând trupa la multiplicarea primului tiraj al albumului „Poezii pentru pereţi". Începutul colaborării oficiale datează din luna martie a anului1999, Rebel Music jucând un rol important în revenirea trupei.
Este label-ul care a iniţiat proiecte în premieră pentru România şi pentru rap-ul autohton, Campania Naţională Anti-Playback şi „Acţiunea instrumentalul" fiind cele mai bune şi concrete exemple.
Chiar dacă o bună parte din Rebel Music înseamnă Paraziţii, Gianiny a fost mereu interesat de aducerea de nume noi pe scena rap-ului românesc, acesta declarând de nenumărate ori că nici o trupă din România nu poate duce de una singură întreaga mişcare.
Calităţile sale manageriale sunt reflectate prin poziţia trupei Paraziţii, la ora actuală în hip-hop-ul autohton, Gianiny fiind unul dintre puţinii (din păcate) impresari cu adevărat profesionişti din showbiz-ul românesc. Dacă exemplul Paraziţii nu este de ajuns, putem lua în discuţie cazul rap-erului timişorean Pacha Man pe care Gianiny l-a adus la Rebel Music, în ciuda faptului că acesta era dorit şi de alţii, figurând chiar în planurile B.U.G. Mafiei pentru Casa.
Rebel Music a însemnat şi înseamnă începutul pe plan managerial, aşa cum albumul „Rapsodia Efectului Defectului" (R.A.C.L.A.) reprezintă începutul în plan discografic a rap-ului românesc, în cadrul primului deceniu de hip-hop din România.
Al zecelea an
Dacă anii 1992-1994 reprezintă pentru România apariţia primelor trupe de rap, anul 2002 a stat sub semnul apariţiei label-urilor, axate exclusiv pe genul hip-hop. Aceste label-uri aparţin acelor trupe care s-au impus şi au rezistat de-a lungul anilor pe scena hip-hop-ului autohton. Al zecelea an a debutat sub semnul celor de la B.U.G. Mafia, care, după procedurile necesare înfiinţării Casei, au lansat mapa de prezentare a trupelor intitulată „B.U.G. Mafia prezintă Casa”. R.A.C.L.A. şi-a asigurat spatele prin înfiinţarea label-ului R.A.C.L.A. Productions, alături de Rimaru găsindu-se Connect „R” şi Dj. Swamp. La fel a procedat şi Da Hood Justice care, după expirarea contractului cu Cat Music\Media Services, s-a pus pe treabă şi a fondat Urban Records, label care beneficiază şi de un studio dotat audio-video (Pipe Studio). Au semnat cu Urban Records o bună parte a membrilor Sindicatului: K-gula, Brugner, C.T.C., Vexxatu’ Vexx, Deceneu şi Piele din Getto Dacii şi Pirat’s Klan. Pentru al doilea an consecutiv a lipsit trupa Il-egal, contractele trupelor La Familia şi Il-egal cu Cat Music\Media Services nefiind prelungite. Surpriza plăcută a venit din partea lui 1-Q Sapro care, după ce s-a despărţit de Raku şi Drops, şi-a găsit alţi doi componenţi şi a readus pe scena rap-ului autohton trupa Morometzii. Aceasta a semnat un contract cu Roton, casa de discuri care a plătit aproape 20.000$ pentru a-i aduce pe Paraziţii, în condiţiile în care Alpha Sound Publishing se desfiinţase. Al zecelea an de hip-hop din România a însemnat pentru fiecare trupă şi membru în parte ceva anume, însă pentru toţi a reprezentat şi reprezintă un an de glorie, un an aşteptat nu doar de ei ci şi de toţi fanii hip-hop-ului autohton.
„B.U.G. Mafia prezintă Casa”
După evidenta dominare de către Paraziţii a scenei de rap de la noi în 2001, mulţi erau nerăbdători să vadă şi să audă replica B.U.G. Fanii şi cei curioşi nu au avut mult de aşteptat deoarece răspunsul a venit prompt, pe data de 20 februarie B.U.G. Mafia lansând primul material la Casei, intitulat: „B.U.G. Mafia prezintă Casa”. Evenimentul (lansarea) a avut loc în clubul Dumars din Complexul Studenţesc Regie şi a adunat o mulţime de V.I.P.-uri, printre care campionul mondial Leonard Doroftei şi fotbaliştii Miu şi Falemi. Ofensiva trupei a început puţin mai devreme de fapt, pe data de 6.02., când Mafia a filmat al patrulea său clip din carieră, la piesa „Cine e cu noi”. Aşa se numeşte piesa cu care cei trei, Uzzi, Tataee şi Caddy, s-au gândit să-şi recucerească întâietatea în hip-hop-ul românesc.
Petre Năstase a semnat regia videoclipului, care s-a filmat în doar 19 ore, pe platoul Carlo Productions. Calitatea clipului este una excepţională şi reprezintă pentru România o premieră deoarece este primul videoclip pe care s-au făcut slow-motion-uri, suportul fiind pelicula. În „Cine e cu noi" apar Leonard Doroftei şi Lăcătuş Marius, în calitate de apropiaţi ai celor trei.
Casa a adus în rap-ul românesc doar două nume noi, Luchian şi Anturaj, restul membrilor fiind trupe deja cunoscute oarecum. Apar pe compilaţie XXL şi 10Grei, M&G, Villy, Mahsat, Anturaj, Luchian şi B.U.G. Mafia. Aşa cum era de aşteptat, producătorul executiv al materialului este Tataee. O parte a albumului este formată din piese ce sunt cântate doar de trupe, cealaltă parte fiind alcătuită din diferite colaborări ale membrilor Casa, toate cele zece piese fiind excepţionale.
Intro-ul explică motivul pentru care B.U.G. Mafia a înfiinţat Casa, Uzzi având onoarea de a-l face public: „Banii nu se fac în casă, a trebuit să facem Casa". Cele două piese ale Mafiei păstrează stilul trupei, „Cine e cu noi" şi „Toţi borfaşi" acoperind un vast domeniu cotidian.
„Adevărul costă scump", cântată de Anturaj, dovedeşte maturitatea trupei şi tehnica vocală bună de care cei doi membrii dispun. Acelaşi lucru se poate spune despre Mahsat şi a ei piesă „O vorbă de pe stradă".
Cea mai profundă piesă de pe album este cea cântată de Caddy, Grasu XXL şi Mario (Anturaj) şi anume „Îngeri pierduţi", ce poate fi considerată o continuare a pieselor „Capu’ sus" (B.U.G. Mafia) sau „Privesc de sus" (XXL şi 10Grei).
Outro-ul albumului vorbeşte, în linii mari, despre trecutul hip-hop-ului din România şi despre membrii Casei şi locul de provenienţă al acestora.
Apariţia „B.U.G. Mafia prezintă Casa" a marcat şi înfiinţarea fan-clubului oficial B.U.G. Mafia, astfel trupa reuşind să se ţină de promisiunea făcută fanilor în 2001. urmând versurile lui Tataee de pe „Cine e cu noi", trupa a ajuns (oficial) şi pe Internet, B.U.G. şi Casa beneficiind de două site-uri, lansate pe data de întâi mai 2002.
Încrezător în importanţa videoclipurilor, Tataee a promis publicului încă trei producţii video pe peliculă şi unul digital, din care doar clipul „O vorbă de pe stradă" a fost realizat, restul blocându-se în stadiul de proiect.
„B.U.G. Mafia prezintă Casa" s-a vândut excepţional, în primele săptămâni ocupând locul întâi în cadrul topului de vânzări a casei de discuri Cat Music\Media Services.
Deşi Casa anunţase lansarea, până la sfârşitul anului, a albumelor trupelor XXL şi 10Grei, B.U.G. Mafia, M&G şi Villy, doar albumul Mahsat a văzut lumina zilei, restul fiind amânate pentru 2003. „Cine e cu noi" şi „Toţi borfaşi" sunt ultimele piese semnate B.U.G. Mafia în cadrul primului deceniu de rap din România, trupa lipsind în plan discografic pentru restul anului.
Casa a adus în rap-ul românesc doar două nume noi, Luchian şi Anturaj, restul membrilor fiind trupe deja cunoscute oarecum. Apar pe compilaţie XXL şi 10Grei, M&G, Villy, Mahsat, Anturaj, Luchian şi B.U.G. Mafia. Aşa cum era de aşteptat, producătorul executiv al materialului este Tataee. O parte a albumului este formată din piese ce sunt cântate doar de trupe, cealaltă parte fiind alcătuită din diferite colaborări ale membrilor Casa, toate cele zece piese fiind excepţionale.
Intro-ul explică motivul pentru care B.U.G. Mafia a înfiinţat Casa, Uzzi având onoarea de a-l face public: „Banii nu se fac în casă, a trebuit să facem Casa". Cele două piese ale Mafiei păstrează stilul trupei, „Cine e cu noi" şi „Toţi borfaşi" acoperind un vast domeniu cotidian.
„Adevărul costă scump", cântată de Anturaj, dovedeşte maturitatea trupei şi tehnica vocală bună de care cei doi membrii dispun. Acelaşi lucru se poate spune despre Mahsat şi a ei piesă „O vorbă de pe stradă".
Cea mai profundă piesă de pe album este cea cântată de Caddy, Grasu XXL şi Mario (Anturaj) şi anume „Îngeri pierduţi", ce poate fi considerată o continuare a pieselor „Capu’ sus" (B.U.G. Mafia) sau „Privesc de sus" (XXL şi 10Grei).
Outro-ul albumului vorbeşte, în linii mari, despre trecutul hip-hop-ului din România şi despre membrii Casei şi locul de provenienţă al acestora.
Apariţia „B.U.G. Mafia prezintă Casa" a marcat şi înfiinţarea fan-clubului oficial B.U.G. Mafia, astfel trupa reuşind să se ţină de promisiunea făcută fanilor în 2001. urmând versurile lui Tataee de pe „Cine e cu noi", trupa a ajuns (oficial) şi pe Internet, B.U.G. şi Casa beneficiind de două site-uri, lansate pe data de întâi mai 2002.
Încrezător în importanţa videoclipurilor, Tataee a promis publicului încă trei producţii video pe peliculă şi unul digital, din care doar clipul „O vorbă de pe stradă" a fost realizat, restul blocându-se în stadiul de proiect.
„B.U.G. Mafia prezintă Casa" s-a vândut excepţional, în primele săptămâni ocupând locul întâi în cadrul topului de vânzări a casei de discuri Cat Music\Media Services.
Deşi Casa anunţase lansarea, până la sfârşitul anului, a albumelor trupelor XXL şi 10Grei, B.U.G. Mafia, M&G şi Villy, doar albumul Mahsat a văzut lumina zilei, restul fiind amânate pentru 2003. „Cine e cu noi" şi „Toţi borfaşi" sunt ultimele piese semnate B.U.G. Mafia în cadrul primului deceniu de rap din România, trupa lipsind în plan discografic pentru restul anului.
Premiaţii industriei muzicale româneşti
Sala Polivalentă din Bucureşti a găzduit pe data de 11 martie 2002 a doua ediţie a „Premiilor Industriei Muzicale Româneşti”, unde elita acestei industrii a fost premiată după merit (mai mult sau mai puţin).
Din punct de vedere a hip-hop-ului, prima ediţie, cea din 2001, a fost monopolizată de B.U.G. Mafia, trupa câştigând două trofee, atât pentru „cel mai bun proiect rap", cât şi pentru „cel mai bun videoclip".
În 2002, nominalizaţii celui mai bun proiect rap au fost: Paraziţii- „Categoria grea\Acordeonu’ la maxim", R.A.C.L.A.- „Pătratul roşu", Sişu- „Strada mea", La Familia- „Familiarizează-te" şi B.U.G. Mafia- „Poezie de stradă". Şi de data aceasta, trofeul a fost dat B.U.G. Mafiei, decizia fiind îndelung discutată şi contestată apoi pe plan naţional.
Mulţi s-au întrebat cum s-a putut acorda premiul trupei B.U.G., pentru a ei „Poezie de stradă", în condiţiile în care albumul cu care Paraziţii au fost nominalizaţi a fost mult mai bine primit de public.
Până la urmă, discuţiile s-au diminuat, însă situaţia a rămas aceeaşi. S-a ajuns la concluzia că unele premii au fost acordate pe baza altor criterii decât cele de merit, multe trupe fiind astfel marginalizate. O parte a opiniei publice a conştientizat existenţa mafiei în cadrul muzicii româneşti şi jocurile de culise întreprinse de aceasta, cealaltă parte însă, fiind mult prea oarbă să o observe.
Revenind la show-ul în sine, prezentat de Horia Brenciu, singurul moment de rap a fost semnat de B.U.G. Mafia, care a adus pe scena Sălii Polivalente întregul staff Casa, piesa „Cine e cu noi" răsunând în difuzoare. Intrarea a făcut-o Villy, al cărui timbru vocal, pe beat-ul violent, a ridicat sala în picioare.
Mediatizarea de care s-a bucurat evenimentul a fost un bun prilej pentru B.U.G. Mafia să prezinte tuturor Casa şi a ei componenţi.
În 2002, nominalizaţii celui mai bun proiect rap au fost: Paraziţii- „Categoria grea\Acordeonu’ la maxim", R.A.C.L.A.- „Pătratul roşu", Sişu- „Strada mea", La Familia- „Familiarizează-te" şi B.U.G. Mafia- „Poezie de stradă". Şi de data aceasta, trofeul a fost dat B.U.G. Mafiei, decizia fiind îndelung discutată şi contestată apoi pe plan naţional.
Mulţi s-au întrebat cum s-a putut acorda premiul trupei B.U.G., pentru a ei „Poezie de stradă", în condiţiile în care albumul cu care Paraziţii au fost nominalizaţi a fost mult mai bine primit de public.
Până la urmă, discuţiile s-au diminuat, însă situaţia a rămas aceeaşi. S-a ajuns la concluzia că unele premii au fost acordate pe baza altor criterii decât cele de merit, multe trupe fiind astfel marginalizate. O parte a opiniei publice a conştientizat existenţa mafiei în cadrul muzicii româneşti şi jocurile de culise întreprinse de aceasta, cealaltă parte însă, fiind mult prea oarbă să o observe.
Revenind la show-ul în sine, prezentat de Horia Brenciu, singurul moment de rap a fost semnat de B.U.G. Mafia, care a adus pe scena Sălii Polivalente întregul staff Casa, piesa „Cine e cu noi" răsunând în difuzoare. Intrarea a făcut-o Villy, al cărui timbru vocal, pe beat-ul violent, a ridicat sala în picioare.
Mediatizarea de care s-a bucurat evenimentul a fost un bun prilej pentru B.U.G. Mafia să prezinte tuturor Casa şi a ei componenţi.
Cel mai bine vândut maxi-single din România
A fost lansat de Paraziţii şi editat de casa de discuri Roton, sub marca NRG!A.
Alpha Sound, fosta casă de discuri a trupei s-a desfiinţat la sfârşitul anului 2001, fiind obligată să rezilieze toate contractele încheiate. Astfel, Paraziţii s-a trezit, din nou, în căutarea unei case de discuri, Roton fiind staţia finală de oprire.
Aşa s-a semnat cel mai scump contract din hip-hop-ul românesc, Paraziţii primind în schimbul semnăturilor pe contractul cu Roton o frumoasă sumă de aproape 20.000$, managerul Gianiny contribuind considerabil în cadrul negocierilor.
„În focuri" a fost editat pe casetă, CD şi vinil, fiind primul maxi-single din România scos pe un astfel de suport. Succesul materialului a fost unul devastator (în sens pozitiv), vânzându-se, în doar câteva săptămâni, în peste 30.000 de exemplare, pentru asta Roton acorzându-le celor trei un bine meritat Disc de Aur.
În pofida articolelor care s-au scris chiar în paginile revistelor muzicale, „În focuri" este, fără nici o îndoială, cel mai complex maxi-single de pe întreaga piaţă muzicală românească. Putem lua oricare alt maxi-single, indiferent de gen sau trupă, care s-a lansat până în 2002 în România, şi observăm că nici nu se poate compara cu „În focuri", din punct de vedere al numărului de track-uri sau al duratei materialului. Faptul care i-a indus în eroare pe mulţi şi i-a determinat să afirme ceea ce au afirmat (chiar dacă nu era cazul) a fost numărul mare de remix-uri la piesa „În focuri", prezent pe material.
Într-adevăr, pe lângă variantele „original", „extended", „clean", „instrumental" şi „acapella" ale piesei „În focuri", se mai găsesc cinci remix-uri, realizate de nume grele din industria muzicală românească (şi nu numai), plus o variantă live a pieselor „Avort verbal\Dac-aş fi preşedinte”. Primul remix este semnat de Dj. Functionist şi a fost produs în studioul lui din Viena. Acest dj. s-a afirmat pe plan internaţional în urma câştigării unui concurs de remix-uri, concurs organizat de renumita trupă de gen americană Public Enemy. Al doilea remix al piesei „În focuri” este de o importanţă deosebită, deoarece reprezintă a doua şi ultima colaborare oficială dintre Paraziţii şi B.U.G. Mafia, în cadrul primului deceniu de hip-hop. Cel care a semnat remix-ul şi a apărut cu bunăvoinţa Casei este nimeni altul decât Tataee. Ultimele trei remix-uri sunt semnate de Dj. Raoul, Michi (trupa Şuie Paparude) şi Cojones, adică Adi Despot, din Viţa de Vie. Varianta live a celor două piese, regăsită pe coperta materialului sub numele de bonus track, a fost înregistrată în Germania, mai exact în Bobingen, pe data de 15.02.2002. Ca orice single bine promovat, „În focuri” a beneficiat şi de un videoclip, care, la rândul lui, a generat discuţii şi controverse, în ciuda scenariului simplu şi original pe care se bazează. Clipul se axează aproape în totalitate pe partea video deoarece piesa abia se aude, Paraziţii reuşind astfel să scape de cenzura C.N.A.-ului (la partea audio) şi să oblige telespectatorii curioşi să cumpere maxi-single-ul, pentru a asculta piesa. Lăsând la o parte vânzările, „În focuri” reprezintă un experiment muzical reuşit pentru piaţa autohtonă, Paraziţii demonstrând tuturor că se poate.
Alpha Sound, fosta casă de discuri a trupei s-a desfiinţat la sfârşitul anului 2001, fiind obligată să rezilieze toate contractele încheiate. Astfel, Paraziţii s-a trezit, din nou, în căutarea unei case de discuri, Roton fiind staţia finală de oprire.
Aşa s-a semnat cel mai scump contract din hip-hop-ul românesc, Paraziţii primind în schimbul semnăturilor pe contractul cu Roton o frumoasă sumă de aproape 20.000$, managerul Gianiny contribuind considerabil în cadrul negocierilor.
„În focuri" a fost editat pe casetă, CD şi vinil, fiind primul maxi-single din România scos pe un astfel de suport. Succesul materialului a fost unul devastator (în sens pozitiv), vânzându-se, în doar câteva săptămâni, în peste 30.000 de exemplare, pentru asta Roton acorzându-le celor trei un bine meritat Disc de Aur.
În pofida articolelor care s-au scris chiar în paginile revistelor muzicale, „În focuri" este, fără nici o îndoială, cel mai complex maxi-single de pe întreaga piaţă muzicală românească. Putem lua oricare alt maxi-single, indiferent de gen sau trupă, care s-a lansat până în 2002 în România, şi observăm că nici nu se poate compara cu „În focuri", din punct de vedere al numărului de track-uri sau al duratei materialului. Faptul care i-a indus în eroare pe mulţi şi i-a determinat să afirme ceea ce au afirmat (chiar dacă nu era cazul) a fost numărul mare de remix-uri la piesa „În focuri", prezent pe material.
Într-adevăr, pe lângă variantele „original", „extended", „clean", „instrumental" şi „acapella" ale piesei „În focuri", se mai găsesc cinci remix-uri, realizate de nume grele din industria muzicală românească (şi nu numai), plus o variantă live a pieselor „Avort verbal\Dac-aş fi preşedinte”. Primul remix este semnat de Dj. Functionist şi a fost produs în studioul lui din Viena. Acest dj. s-a afirmat pe plan internaţional în urma câştigării unui concurs de remix-uri, concurs organizat de renumita trupă de gen americană Public Enemy. Al doilea remix al piesei „În focuri” este de o importanţă deosebită, deoarece reprezintă a doua şi ultima colaborare oficială dintre Paraziţii şi B.U.G. Mafia, în cadrul primului deceniu de hip-hop. Cel care a semnat remix-ul şi a apărut cu bunăvoinţa Casei este nimeni altul decât Tataee. Ultimele trei remix-uri sunt semnate de Dj. Raoul, Michi (trupa Şuie Paparude) şi Cojones, adică Adi Despot, din Viţa de Vie. Varianta live a celor două piese, regăsită pe coperta materialului sub numele de bonus track, a fost înregistrată în Germania, mai exact în Bobingen, pe data de 15.02.2002. Ca orice single bine promovat, „În focuri” a beneficiat şi de un videoclip, care, la rândul lui, a generat discuţii şi controverse, în ciuda scenariului simplu şi original pe care se bazează. Clipul se axează aproape în totalitate pe partea video deoarece piesa abia se aude, Paraziţii reuşind astfel să scape de cenzura C.N.A.-ului (la partea audio) şi să oblige telespectatorii curioşi să cumpere maxi-single-ul, pentru a asculta piesa. Lăsând la o parte vânzările, „În focuri” reprezintă un experiment muzical reuşit pentru piaţa autohtonă, Paraziţii demonstrând tuturor că se poate.
Mahsat
A fost prima trupă scoasă la înaintare de către seniorii B.U.G. Mafia, albumul ei fiind al doilea scos de Casa, după „B.U.G. Mafia prezintă Casa”. Istoria acestei trupe datează din anul 1996, când cei doi din XXL şi 10Grei i-au reunit pe Maximilian, Blatjargon şi Houdini, sub numele de Mahsat. Au apărut pe plan naţional abia în 1998, când piesele lor „Jucător cu două feţe” (în colaborare cu Cheloo) şi „Spărgătorii de rime” au fost incluse pe compilaţiile „De la Est la Vest”, respectiv „Marphă de hip-hop”. Maximilian s-a bucurat de o serie de invitaţii din partea unor nume consacrate, pentru a colabora cu ei la unele piese, şi asta nu neapărat datorită versurilor sale, mai bune decât cele ale colegilor săi de trupă, ci pentru timbrul său vocal special. Numit pentru asta „al doilea Puya al rap-ului românesc”, Maximilian a colaborat cu XXL şi 10Grei („De drept şi de fapt”-1999), La Familia („Bagabonţii adevăraţi nu mor niciodată”- 1999) şi B.U.G. Mafia („Cuvinte grele”- 2000). Albumul trupei se numeşte „Laboratoru’” şi a fost lansat pe data de 28 martie, la Bacău, oraşul de provenienţă a doi dintre componenţii Mahsat. Piesa aleasă pentru promovarea albumului a fost cea prezentă şi pe „B.U.G. Mafia prezintă Casa” şi anume „O vorbă de pe stradă”. Videoclipul piesei a fost regizat de Petre Năstase, filmările având loc într-o sală de sport, situată acasă la Mafia, adică în Pantelimon. Chiar dacă pe „O vorbă de pe stradă” Mahsat colaborează cu Villy şi XXL şi 10Grei, în videoclip apar toţi membrii Casa, acesta fiind al doilea clip din cele patru promise de Tataee.
Revenirea trupei Morometzii
A avut loc în momentul în care 1-Q Sapro a decis că Morometzii nu şi-a spus ultimul cuvânt în rap-ul românesc şi că trupa trebuie să-şi recâştige statutul cândva avut. Într-adevăr, Morometzii este una dintre cele mai vechi trupe din ţară, singurul membru fondator constant de-a lungul anilor fiind veteranul 1-Q Sapro. Bazele trupei au fost puse cândva în anul 1993, când nume grele (azi), precum Don Baxter, Freaka Da Disk şi 1-Q Sapro, au format Morometzii. Primul care a părăsit această formulă a fost Don Baxter, dar care i-a adus pe Raku şi Drops alături de ceilalţi doi. A urmat apoi Freaka Da Disk şi mai târziu Drops şi Raku, prin 2000 Morometzii dispărând, 1-Q Sapro rămânând singur. Doi ani mai târziu, Dizzy şi Rapkid au fost recrutaţi de Sapro, Morometzii reapărând pe scena (destul de încăpătoare) a rap-ului românesc. Roton le-a oferit celor trei un contract, ţinând cont de succesele înregistrate de trupă cu albumele anterioare. Aşa a apărut „Se întoarce”, un EP ce conţine 6 piese, cea de bază fiind şi cea care dă numele materialului. Versurile piesei „Se întoarce” şi mai ales cele ale lui Sapro, conţin referiri la revenirea trupei, în condiţiile în care: „nu-i mai rău ca înainte”. Având în spate o casă de discuri profesională, materialul şi trupa au beneficiat de o bună promovare, piesei „Se întoarce” filmându-se şi un clip. Tudor Grămescu a fost cel care a semnat regia videoclipului. După „Se întoarce” Morometzii a promis o piesă cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă, însă aceasta nu a mai apărut, EP-ul fiind ultimul cuvânt rostit de cei trei componenţi în cadrul primului deceniu de hip-hop din România.
De necontestat
Este verdictul dat albumului semnat Paraziţii, anunţat de „În focuri”, intitulat „Irefutabil”. Dacă „Nici o problemă” (1999) reprezintă concretizarea stilului Paraziţii, acest album stă, fără nici o îndoială, sub semnul maturizării artistice. „Irefutabil” a fost lucrat într-un an de zile, timp în care cei trei au putut concepe piesele într-o manieră mai profundă şi mult mai profesională, materialul fiind cel mai complex album al trupei, de până acum. Dacă pe albumele anterioare, Paraziţii ne-au obişnuit cu câte o piesă gen intro, pe „Irefutabil”, locul acesteia este luat de „articolul 39”, care nu este altceva decât un discurs al managerului Gianiny cu privire la C.N.A. şi la acţiunile acestuia. În cele peste trei minute, acesta vorbeşte despre greşelile grave comise de membrii Consiliului Naţional privind Audio-Vizualul, care au repercursiuni, nu doar asupra trupei, ci şi asupra întregii scene rap din România. Aceste greşeli apar în urma încercărilor de a cenzura şi chiar de a duce la tăcere acele voci care au ceva de zis cu privire la ce nu merge bine în România. Exact acelaşi lucru îl fac, aşa cum spune Gianiny, şi ştirile, dar care nu sunt cenzurate, ba dimpotrivă, fiind premiate pentru simplul fapt că prezintă „realitatea aşa cum e ea”. Dacă este vorba de limbaj, atunci într-adevăr, o prezentatoare TV nu foloseşte vocabularul prezent pe albumele trupelor Paraziţii, B.U.G. Mafia sau La Familia, însă nici pe copertele acestor albume nu găsim imaginile prezentate la televizor. Pentru mai multe amănunte ascultaţi piesa „Ultimul buletin de ştiri de la ora 5".
După „articolul 39", este rândul celor trei să intre în acţiune, „Exprimare liberă" continuând (în versuri) cele începute de Gianiny. Se pune în discuţie, aşa cum sugerează şi titlul, dreptul oricărui cetăţean de a-şi exprima clar şi liber ideile, părerile, în condiţiile în care forma de guvernământ din ţară permite acest lucru. „O stare de spirit" este lucrată cu Despot din Viţa de Vie, în timp ce „Dreptul la replică" beneficiază de vocea lui Andrei Gheorghe, piesa tratând mai mult probleme de interes politic. Rămânând la colaborări, trebuie menţionată piesa „Linz- Bucureşti" pe care, Paraziţii îi au ca invitaţi pe membrii trupei Texta, prima trupă de gen din Austria. Această colaborare are o semnificaţie majoră deoarece exprimă saltul şi drumul parcurs de Paraziţii, calitativ vorbind, în toţi aceşti ani, versurile lui Cheloo exprimând cel mai bine cele spuse. Aceeaşi semnificaţie o are şi piesa „Bad joke", ambele demonstrând pregătirea trupei în a ieşi dincolo de hotarele ţării.
„beatbox/ De dragoste… în alte feluri" este piesa de dragoste (în stilul Paraziţii) de pe album, în timp ce „Fakeri"-i atinge subiecte precum compromisurile şi jocurile de culise din muzica românească. „Irefutabil" a fost promovat de videoclipul piesei „Bad joke", care a prins la public, albumul vânzându-se excelent.
Demarată în 2001, pe „Categoria grea/Acordeonu’ la maxim", „Acţiunea instrumentalul" şi-a găsit loc pe „Irefutabil" sub forma piesei cu acelaşi nume, trupele alese fiind: Anonim, Rasa, Anexa 1, Nimeni altu’ şi Griffo. Acesta din urmă are propria lui piesă pe album, atât Gianiny, cât şi Paraziţii văzând în Griffo un real potenţial.
Avem o porţie sănătoasă de scratch-uri oferită de Freaka Da Disk pe „FDD", în timp ce „Dulce autodistrugere" rămâne cea mai violentă piesă de pe album, atât ca mesaj, cât şi ca instrumental. Unul dintre motivele acestui fapt este vioara, prezentă pe negativul piesei, vioară pe care Paraziţii au mai folosit-o pe „Categoria grea" şi pe „Din inima străzii", care, la rândul lor, au fost catalogate ca fiind piesele cele mai dure de pe albumele de pe care fac parte.
„Irefutabil" este rezultatul unui drum, început cu „Poezii pentru pereţi", care a durat opt ani de zile, în care nu doar cei trei componenţi s-au schimbat şi s-au adaptat, ci întreaga scenă de rap din ţară a evoluat cu ei. Albumul vine să confirme poziţia Paraziţii-lor în cadrul clasamentului trupelor de hip-hop din ţară, cât şi în cel al trupelor de rang european.
Aşa cum „Rapsodia Efectului Defectului" (R.A.C.L.A.) este primul album de rap din ţară, aşa este „Irefutabil" ultima producţie lansată în cadrul primului deceniu de hip-hop din România.
După „articolul 39", este rândul celor trei să intre în acţiune, „Exprimare liberă" continuând (în versuri) cele începute de Gianiny. Se pune în discuţie, aşa cum sugerează şi titlul, dreptul oricărui cetăţean de a-şi exprima clar şi liber ideile, părerile, în condiţiile în care forma de guvernământ din ţară permite acest lucru. „O stare de spirit" este lucrată cu Despot din Viţa de Vie, în timp ce „Dreptul la replică" beneficiază de vocea lui Andrei Gheorghe, piesa tratând mai mult probleme de interes politic. Rămânând la colaborări, trebuie menţionată piesa „Linz- Bucureşti" pe care, Paraziţii îi au ca invitaţi pe membrii trupei Texta, prima trupă de gen din Austria. Această colaborare are o semnificaţie majoră deoarece exprimă saltul şi drumul parcurs de Paraziţii, calitativ vorbind, în toţi aceşti ani, versurile lui Cheloo exprimând cel mai bine cele spuse. Aceeaşi semnificaţie o are şi piesa „Bad joke", ambele demonstrând pregătirea trupei în a ieşi dincolo de hotarele ţării.
„beatbox/ De dragoste… în alte feluri" este piesa de dragoste (în stilul Paraziţii) de pe album, în timp ce „Fakeri"-i atinge subiecte precum compromisurile şi jocurile de culise din muzica românească. „Irefutabil" a fost promovat de videoclipul piesei „Bad joke", care a prins la public, albumul vânzându-se excelent.
Demarată în 2001, pe „Categoria grea/Acordeonu’ la maxim", „Acţiunea instrumentalul" şi-a găsit loc pe „Irefutabil" sub forma piesei cu acelaşi nume, trupele alese fiind: Anonim, Rasa, Anexa 1, Nimeni altu’ şi Griffo. Acesta din urmă are propria lui piesă pe album, atât Gianiny, cât şi Paraziţii văzând în Griffo un real potenţial.
Avem o porţie sănătoasă de scratch-uri oferită de Freaka Da Disk pe „FDD", în timp ce „Dulce autodistrugere" rămâne cea mai violentă piesă de pe album, atât ca mesaj, cât şi ca instrumental. Unul dintre motivele acestui fapt este vioara, prezentă pe negativul piesei, vioară pe care Paraziţii au mai folosit-o pe „Categoria grea" şi pe „Din inima străzii", care, la rândul lor, au fost catalogate ca fiind piesele cele mai dure de pe albumele de pe care fac parte.
„Irefutabil" este rezultatul unui drum, început cu „Poezii pentru pereţi", care a durat opt ani de zile, în care nu doar cei trei componenţi s-au schimbat şi s-au adaptat, ci întreaga scenă de rap din ţară a evoluat cu ei. Albumul vine să confirme poziţia Paraziţii-lor în cadrul clasamentului trupelor de hip-hop din ţară, cât şi în cel al trupelor de rang european.
Aşa cum „Rapsodia Efectului Defectului" (R.A.C.L.A.) este primul album de rap din ţară, aşa este „Irefutabil" ultima producţie lansată în cadrul primului deceniu de hip-hop din România.
Pirateria
Este dovada clară a faptului că soarta nu este lipsită de ironie. Dacă la începuturile rap-ului de la noi, pirateria a fost singura cale prin care amatorii genului şi-au putut prezenta oarecum publicului primele piese, în 2002 aceasta şi-a cerut preţul. Bine organizată şi structurată, putând chiar concura cu reţelele de distribuţie ale marilor case de discuri, pirateria a lovit în trupele consacrate, făcându-le să-şi amintească, într-un mod neplăcut, de unde şi cum au plecat.
Cei mai afectaţi au fost cei doi giganţi ai rap-ului românesc, trupele Paraziţii şi B.U.G. Mafia, ale căror albume lansate în 2002 au fost piratate într-un procent alarmant.
Albumul „B.U.G. Mafia prezintă Casa", lansat la începutul anului 2002, a fost în primele două săptămâni cel mai bine vândut material al casei de discuri Cat Music/Media Services. Asta până la apariţia pe piaţă a copiilor piratate, când vânzările unităţilor oficiale au scăzut cu aproape 80%. Aceeaşi soartă a avut-o albumul trupei Paraziţii, „Irefutabil", care s-a vândut în prima săptămână, în peste 30.000 de exemplare originale şi aproximativ 70.000 de copii false, existând chiar oraşe fără unităţi originale ale albumului.
Pirateria declanşează în industria muzicală un adevărat haos iar dacă aceasta nu este luată în serios şi nu este ţinută în frâu poate duce la paralizarea industriei. Piratarea masivă a unui album afectează în primul rând respectiva trupă şi a ei casă de discuri, prin imposibilitatea acestora de a produce videoclipuri necesare promovării, imposibilitate rezultată în urma lipsei fondurilor. Următorii afectaţi sunt sunt fabricile de casete şi CD-uri, care rămân fără comenzi şi reţelele de distribuţie, care se trezesc cu o cerere scăzută albumului respectiv. Mai pierd producătorii de videoclipuri, în absenţa cererii în acest sens şi posturile de televiziune muzicale, în absenţa difuzării pieselor. Se creează astfel un întreg blocaj, care afectează nu doar membrii industriei muzicale ci şi publicul până la urmă, deoarece calitatea produselor piratate este pusă sub semnul îndoielii, de cele mai multe ori.
Directorii caselor de discuri, a reţelelor de distribuţie, componenţii trupelor şi managerii au încercat în diferite moduri să diminueze impactul pirateriei, însă rezultatul obţinut a fost mult prea slab pentru a putea fi catalogat semnificativ. A apărut chiar o propunere, în 2002, care a sugerat oprirea totală a industriei muzicale, adică refuzul de concerte şi vânzări de albume, pe o perioadă de 2 luni, care însă nu s-a putut realiza dintr-o serie de motive cu conţinut mai mult subiectiv decât obiectiv.
În ceea ce priveşte hip-hop-ul, pirateria poartă o mare parte din vină pentru pustietatea de trupe de pe scena rap-ului românesc, casele de discuri nedispunând de fonduri necesare pentru producerea albumelor noi.
Albumul „B.U.G. Mafia prezintă Casa", lansat la începutul anului 2002, a fost în primele două săptămâni cel mai bine vândut material al casei de discuri Cat Music/Media Services. Asta până la apariţia pe piaţă a copiilor piratate, când vânzările unităţilor oficiale au scăzut cu aproape 80%. Aceeaşi soartă a avut-o albumul trupei Paraziţii, „Irefutabil", care s-a vândut în prima săptămână, în peste 30.000 de exemplare originale şi aproximativ 70.000 de copii false, existând chiar oraşe fără unităţi originale ale albumului.
Pirateria declanşează în industria muzicală un adevărat haos iar dacă aceasta nu este luată în serios şi nu este ţinută în frâu poate duce la paralizarea industriei. Piratarea masivă a unui album afectează în primul rând respectiva trupă şi a ei casă de discuri, prin imposibilitatea acestora de a produce videoclipuri necesare promovării, imposibilitate rezultată în urma lipsei fondurilor. Următorii afectaţi sunt sunt fabricile de casete şi CD-uri, care rămân fără comenzi şi reţelele de distribuţie, care se trezesc cu o cerere scăzută albumului respectiv. Mai pierd producătorii de videoclipuri, în absenţa cererii în acest sens şi posturile de televiziune muzicale, în absenţa difuzării pieselor. Se creează astfel un întreg blocaj, care afectează nu doar membrii industriei muzicale ci şi publicul până la urmă, deoarece calitatea produselor piratate este pusă sub semnul îndoielii, de cele mai multe ori.
Directorii caselor de discuri, a reţelelor de distribuţie, componenţii trupelor şi managerii au încercat în diferite moduri să diminueze impactul pirateriei, însă rezultatul obţinut a fost mult prea slab pentru a putea fi catalogat semnificativ. A apărut chiar o propunere, în 2002, care a sugerat oprirea totală a industriei muzicale, adică refuzul de concerte şi vânzări de albume, pe o perioadă de 2 luni, care însă nu s-a putut realiza dintr-o serie de motive cu conţinut mai mult subiectiv decât obiectiv.
În ceea ce priveşte hip-hop-ul, pirateria poartă o mare parte din vină pentru pustietatea de trupe de pe scena rap-ului românesc, casele de discuri nedispunând de fonduri necesare pentru producerea albumelor noi.
Sfârşitul începutului
Anul 2002 marchează sfârşitul drumului început în 1992, drum pe care l-au parcurs mulţi, în diferite moduri şi care stă sub numele simplu de hip-hop. Acest gen muzical a adus pentru România şi pentru locuitorii ei posibilitatea evadării din realitate prin cunoaşterea, conştientizarea şi acceptarea ei, acestea fiind o parte din motivele pentru care hip-hop-ul a câştigat mulţi adepţi, încă din primii doi-trei ani de existenţă. Stilul s-a dezvoltat incredibil de repede, întâii rap-eri autohtoni apărând în decursul primelor luni de la introducerea genului. Au trecut trei ani şi România a auzit în 1995 primul album românesc de hip-hop. După încă trei ani, românii au putut vedea cu ochii lor primul videoclip de rap din ţară, în 1998 hip-hop-ul fiind ridicat la rangul de fenomen. Acest statut a adus oficializarea stilului în interiorul graniţelor ţării. Anul 2000 a adus apogeul, care s-a manifestat sub toate formele posibile, iar ultimul an, 2002, a arătat tuturor importanţa acestui gen muzical pentru publicul din România, prin cifrele record în vânzări înregistrate de trupele consacrate.
Evenimentele petrecute pe parcursul celor 10 ani au o semnificaţie uriaşă pentru întreaga mişcare hip-hop, fiecare piesă, vers, rap-er (consacrat sau anonim) contribuind într-o oarecare măsură la extinderea şi înrădăcinarea fenomenului rap românesc.
Rap-ul a oferit posibilitatea ca cei nemulţumiţi de ce îi înconjoară să se exprime liber, spunând lucrurilor pe nume. A dat şansa, celor mai buni de a ieşi din stradă, din sărăcie, aceştia ajungând să-şi depăşească într-un fel sau altul condiţia. A oferit publicului o alternativă în ceea ce priveşte oferta muzicală, în mai puţin de un deceniu, hip-hop-ul reuşind să se impună ca gen muzical principal în cadrul industriei muzicale româneşti.
Hip-hop-ul a fost acel ceva pe care mulţi l-au căutat, mai ales după 1989, şi pe care până la urmă l-au găsit.
Rap-ul a oferit posibilitatea ca cei nemulţumiţi de ce îi înconjoară să se exprime liber, spunând lucrurilor pe nume. A dat şansa, celor mai buni de a ieşi din stradă, din sărăcie, aceştia ajungând să-şi depăşească într-un fel sau altul condiţia. A oferit publicului o alternativă în ceea ce priveşte oferta muzicală, în mai puţin de un deceniu, hip-hop-ul reuşind să se impună ca gen muzical principal în cadrul industriei muzicale româneşti.
Hip-hop-ul a fost acel ceva pe care mulţi l-au căutat, mai ales după 1989, şi pe care până la urmă l-au găsit.
